Arhitectura USH: ARHITECTURA MODERNA DIN ROMANIA IN PERIOADA 1920-1940 (partea III)

ARHITECTURA ROMANEASCA A ANILOR '30

Lansarea pe scara larga a arhitecturii moderne in Romania s-a facut in primii ani ai deceniului patru, cand a inceput sa fie privita ca simbol al progresului si deschidere spre noua civilizatie a secolului XX. Acum ea va cunoaste o expansiune impresionanta prin calitate si cantitate, marcand definitiv silueta capitalei si a unora din marile orase ale tarii.

O adevarata explozie de creativitate a inceput in acesti ani. Ea se va face in concordanta cu puterea de selectie a mediului cultural romanesc, iar evolutia ei se va desfasura sub semnul urmatoarelor caracteristici:

Arhitectii romani au actionat independent. Ei nu s-au reunit in grupari ca Bauhaus, De Stijl, sau alte asemenea scoli care au generat curente de avangarda diferentiate. Conturandu-si independent preferintele estetice, au exprimat insa concertat, prin prisma sensibilitatii si afinitatii artistice proprii, optiunea lor legata de problemele formale si functionale. Din aceasta activitate a unor personalitati bine individualizate, vor aparea lucrari nu lipsite de tendinte majore comune, care insa avertizeaza prin prezenta lor asupra independentei fiecarui arhitect, cat si asupra modului relativ unitar in care acestia au prelucrat intr-o dinamica continua ceea ce transmitea miscarea moderna internationala.
Arhitectura romaneasca interbelica este departe de a reprezenta o "copie" a unor curente de avangarda deja consacrate la nivel international. Diferita in semnificatii, ea a asimilat, intr-o sincronizare continua cu propria paradigma culturala si spirituala, ceea ce lansau principiile esentiale ale curentului modernist.
Se poate constata existenta unei congruente intre starea de spirit sociala a acestei perioade si exprimarea moderna in forma si functiune a operelor de arhitectura. Desi nu a fost lipsita de polemici teoretice, penetrarea Miscarii Moderne in Romania atesta permeabilitatea si aportul acestei generatii de arhitecti romani la realizarea marilor valori universale.

O succinta analiza a procesului de creatie parcurs de principalii arhitecti romani demonstreaza existenta catorva repere comune, esentiale pentru ceea ce a insemnat in Romania curentul modernist in arhitectura.

Pozitia fata de contextul existent
Principalele repere compozitional-estetice
Principiile majore de rezolvare a problemelor functionale

I. POZITIA FATA DE CONTEXTUL EXISTENT

Oportunitatea analizei raportului dintre spatiul existent construit si noua arhitectura este justificata in primul rand pentru cladirile amplasate in structura urbana a Bucurestiului, disponibila la acea data interventiilor importante la nivelul orasului si al cartierului. Terenurile aflate la dispozitie ofera prilejul unor proiecte integrate in tesutul urban construit, dar si insertii urbane majore, care au ramas definitorii pentru caracterul orasului Bucuresti.
Exemplul cel mai elocvent il constituie bulevardul Magheru - Balcescu, aceasta axa majora in compozita urbana a capitalei. El a fost trasat inca din secolul trecut, dupa modelul conceput de Haussman in perioada 1853-1869 pentru Paris. Completarea fronturilor acestei artere, in spiritul adus de arhitectura moderna, creeaza o grupare urbana unitara, inedita in comparatie cu alte capitale ale continentului, ale caror centre istorice erau deja construite in acel moment.
Fara a fi contextualista in sensul relatiei cu celelalte stiluri istorice, arhitectura moderna interbelica din Romania determina intr-un construit dat formularea unor repere spatiale noi, dominate de valentele curentului modernist, care contribuie al ridicarea valorii estetice, compozitionale si functionale ale stitului, prezentand astfel o forma noua de integrare in amplasament.
Arhitectura moderna opereaza cu principii ce o definesc foarte clar in raport cu datele naturale ale sitului, continand o adoptare fireasca si rationala la conditiile naturale ale terenului. Acestea sunt exploatate cu consecventa la distribuirea functiunilor in raport cu punctele cardinale, sau in specularea elementelor de sistematizare verticala. Problemele legate de insorirea si iluminarea spatiului construit s-au concretizat si in regulamente de constructie, ce obligau la respectarea unor vecinatati acceptabile, cu profil stradal ce continea retragei la nivelurile superioare, in functie de prospectul optim al arterei respective.
Se remarca modul judicios de utilizare a geometriei (verticale si orizontale) a parcelelor existente. Apare prezenta o relativa determinare a formei terenului asupra compozitiei ce conduce la solutii functionale si estetice adecvate si la o utilizare rationala a amplasamentului.

II. PRINCIPALELE REPERE FUNCTIONAL-ESTETICE in care evolueaza arhitectura moderna interbelica romaneasca

Valentele unghiului drept sunt speculate cu abilitate de cea mai mare parte a arhitectilor. Nu lipsesc insa interventiile ce compun severitatea formelor rectangulare cu zone cu suprafete curbe. Acestea din urma articuleaza volumele riguros croite, introducand o gradare a perceptiei. Am putea spune ca modelarea suprafetelor curbe, jocul lor subtil creeaza o nota specifica usor de recunoscut in peisajul urban.
Plastica fatadelor accentueaza aproape constant orizontalitatea, alternand cu elemente verticale, marcate prin degajarea unor volume, cu scopul exemplificarii principiului de compozitie sau prin relationarea lui cu cadrul orasului determinat de evolutia si dinamica vietii urbane.
In Romania simplitatea formala adusa de arhitectura moderna a fost pusa adesea, chiar de parintii acestei arhitecturi, in legatura cu forta arhitecturii populare romanesti. Acuratetea formelor, volumele pure, compozitia si simplitatea rafinata a arhitecturii populare romanesti, remarcate si de Le Corbusier la trecerea sa prin Romania inceputului de secol, pot fi considerate premisele esentiale ce au inlesnit gandirea creatoare a arhitectilor romani.

III. PRINCIPIILE MAJORE DE REZOLVARE A PROBLEMELOR FUNCTIONALE

Din acest punct de vedere se constata mai multe niveluri la care a fost gandita creatia de arhitectura interbelica:

Exemplele intalnite variaza de la o adoptare formala la canoanele estetice noi pana la croiala moderna a partiturilor, transformate in esenta lor, la care insa nu se va atinge niciodata flexibilitatea totala experimentata de arhitectura occidentala, decat cu cateva exceptii notabile.
Arhitectura, prin esenta ei mai pragmatica decat celelalte arte, va explora directii functionale ce raspund unor necesitati de conform si civilizatie, ce se conjugau perfect cu aspiratiile societatii romanesti. Horia Creanga afirma succint conceptia arhitecturii sale, preluata si dezvoltata de intreaga generatie de arhitecti: "O exprimare sincera si simpla a nevoior moderne - iata arhitectura noastra. Ea exprima frumosul prin simplitate si utimul prin confort. Arta aceasta nu este un capriciu actual, utilul si placutul sunt adevaruri vechi".
Functiunea devine o componenta hotaratoare in procesul de creatie. necesitatile functionale sunt complexe: pornind de la necesitatile sociale directe la necesitatile legate de psihologia umana, tehnologie etc., ele reprezentand in final nivelul de confort.

Structurarea analizei arhitecturii moderne interbelice pe principalele teme de proiectare reprezinta una din caile posibile de aboradare pentru o intelegere si apropiere de acest fenoment in intreaga lui complexitate. In mare tematica lucrarilor poate fi grupata in:

sursa www.ici.ro