arhitect Marcel Iancu

Marcel Iancu, un arhitect al modernitatii

Cu cateva zile inainte de a implini 89 de ani, la 21 aprilie 1984, se stingea la Tel Aviv un artist cunoscut sub numele de Marcel Janco, aflat acolo din 1941, cand legea antievreiasca incepuse sa se aplice in Romania, tara pe care o parasise impreuna cu familia. Pe Marcel Janco, de fapt, Marcel Iancu, il gasim in orice istorie a artei moderne ca initiator al dadaismului, impreuna cu romanul Tristan Tzara, ca promotor al avangardei si ca arhitect care a conceput primele locuinte moderne din Bucuresti in1925-1935. Il gasim in licitatii de tablouri, piese de recuzita teatrala, obiecte de design interior si mobilier. Cu alte cuvinte, il gasim ca pion principal din istoria modernitatii romanesti si europene, cunoscut ca atare oricarui amator de arta, dar parca mai putin bucurestenilor care inca trec pe langa vilele pe care le-a conceput in anii '20-'30 sau pe langa locurile unde s-au aflat ele. Artist dupa emigrare In cei peste 40 de ani petrecuti departe de Romania, carierea lui Marcel Iancu, deja notoriu la momentul emigrarii, a avut prea putin de suferit. Dupa '41 a avut nu mai putin de 30 de expozitii personale la Tel Aviv, Haifa, New York, Paris, Zurich, Basel, Milano. Iar in 1952 a participat la Bienala de la Venetia ca pictor reprezentand Israelul. Premiul cel mai important, Premiul National "Israel Independent Prize", l-a primit in 1967 pentru intreaga activitate artistica. Dar sfarsitul existentei sale romanesti a adus un alt sfarsit: cel al carierei sale de arhitect de locuinte particulare. Testata intr-un alt spatiu, afacerea pe care o avusese impreuna cu fratele sale intr-un Bucuresti in modernizare n-a mai mers. Asa ca, la Tel Aviv, marele nonconformist Marcel Iancu a fost arhitect, dar angajat la sectia de urbanism a orasului, apoi la Ministerul Muncii, insarcinat cu restaurarea unor centre istorice precum Jaffa, Ramlah si Lod. A proiectat parcuri nationale, a predat pictura la diverse institute de arta din Tel Aviv si a facut scenografie pentru Teatrul Habimah. Si, cel mai important, in 1953 a infiintat la Ein Hod, aproape de Haifa, un sit artistic ("artistic village", asa e prezentat azi), adica un atelier colectiv de arte plastice sau "o colonie de artisti". Iar in 1983 s-a creat aici Muzeul Janco Dada. Artist inainte de emigrare Bucuresti, Paris si Zurich fusesera, inainte de 1940, principalele spatii culturale in care numele Marcel Iancu capatase o rezonanta puternica, individualizandu-se chiar daca se aliase unor grupari artistice. Practic, in doar 20 de ani devenise un "artist radical", cum ii placea sa se prezinte, detestand conservatorismul steril, dar si avangardismul ieftin. Devenise si un artist complet: pictor, grafician, arhitect, designer de interior si mobilier. Si ne oprim aici, desi am mai putea adauga cate ceva. Activismul sau pentru valorile modernitatii de inceput de secol, in cautarea unei noi arte care s-o rupa cu traditia, a racordat Bucurestiul la miscarile europene cele mai importante. Datorita lui Marcel Iancu au ajuns la Bucuresti Paul Klee, Hans Arp sau Marinetti. Adept al constructivismului, artistul plastic s-a distantat, in timp, de nihilismul de tip dada si de Tristan Tzara, cand dadaismul devine reteta, apropiindu-se in schimb de spiritul pozitiv a Bauhaus-ului. Dorinta de nou si de depasire a tiparului s-a combinat cu dispretul fata de nihilismul gratuit si extravagant, in mare voga in epoca. Intr-un fel, Marcel Iancu a fost o contradictie in termeni: un avangardist care alege rigoarea si profesionlismul, sceptic fata de improvizatie, un perfectionist care-si intriga si instiga contemporanii, un modernist care foloseste traditia pentru a obtine noul. Revenise in Romania in 1922, dupa cativa ani petrecuti in Europa novatorilor Paul Klee, Hans Arp, Arthur Segal, M.H.Maxy, Victor Brauner, Georges Braque, Andre Breton sau Jean Cocteau. In Europa moderna Destul de repede ajunsese Marcel Iancu, fiu de evrei bogati, la aceasta intelegere matura a artei. In 1917 era absolvent al Academiei de Arhitectura din Zurich, oras in care, impreuna cu compatriotul Tristan Tzara, pusese la cale dadaismul la celebrul Cabaret "Voltaire". Facuse masti, afise, ilustratii si eseuri despre avangarda. Fusese un june artist european dornic sa vada sensul artei schimbat si sa provoace schimbarea. Se initiase devreme, caci la Bucuresti luase lectii de desen cu pictorul Iosif Iser si debutase ca grafician la revista "Simbol" inca din adolescenta. In 1919 era deja la Basel si fonda grupul "Artistii radicali", impreuna cu Hans Arp si Alberto Giacometti, respingand individualismul in arta si optand pentru misiunea sociala a acesteia. In 1920-1922, participa direct la facerea modernitatii, la Paris, insa opunandu-se ideii de a anexa miscarea dada la suprarealism. Primele vile moderne la Bucuresti Dupa revenirea in Romania, este un avangardist neobosit al grupului de la "Contimporanul", condus de poetul Ion Vinea, si devine arhitect al modernitatii urbanistice, in credinta ca arhitectura se va reapropia de pictura datorita artei moderne. In 15 ani proiecteaza peste 40 de cladiri, mai ales locuinte, consacrandu-se ca arhitect, dupa ce devenise un pictor recunoscut. La "Biroul de Studii Moderne", companie de constructie pe care o stapaneste impreuna cu fratele sau, proiecteaza primele case moderne ale Bucurestiului, influentat de cubism, constructivism sau de Le Corbusier. Ridica vile moderne cu arhitectura functionalista pentru burghezia progresista, renunta la simetrie si ornamente, aduce fatada simpla si acoperisul-terasa, acoperisul in panta si fereastra-hublou. Vila Fuchs din strada Negustori (foto 3), construita pentru un negustor de vinuri, este prima dovada (1927) a orasului visat de Marcel Iancu, urmat de multe cladiri precum Imobilul Hermann Iancu din strada Trinitatii (unde el insusi a locuit o vreme), Imobiul Bazaltin (foto 4) sau Casa "Juster". Inceputul cu Vila Fuchs avusese efectul scontat: "In cartier casa ridicata de mine a facut senzatie. Popa, comisarii si locuitori erau convinsi c-am construit un 'laborator' si ca era deplasat in cartierul lor." Aflat in cautarea stilului nou, Marcel Iancu inventa utilitatea si confortul pentru case uni-familiale si alre imobile, unde spiritul modern dicteaza interiorului si exteriorului: pereti de sticla si usi glisante, linie discontinua si pereti pictati care sa dea efectul de colaj. Arhitectura era reinventata, cum arhitectul insusi scria in "Contimporanul": "Pericolul care ameninta de a sterge arhitectura dintre artele vii pare inlaturat prin imboldul novator al plasticii moderne" si, mai important, "Confortul nou nu plateste nici un tribut bogatiei." Cat despre asa-numitul specific national si asa-zisul stil romanesc, iata teoria acestui agent intelept al modernitatii, avangardist ne-teribilist, care va va starni un suras. Dateaza din 1935: "Trecem astazi, urbanistic vorbind, printr-o grea criza. In detaliu, arhitectura insasi a optat pentru stilul nou (...) A iubi trecutul nu inseamna a paraliza viata. A cere o arhitectura romaneasca nu inseamna a o fabrica, cum s-a incercat in diferite randuri. Numai adaptand formele vii nevoilor si preferintelor specifice locului se va naste printr-o lunga experienta ceea ce se va putea numi stil romanesc." Pentru Jacques Costin, dar si pentru specialisti, Marcel Iancu ramane "autorul moral al modernismului" in arhitectura din Romania. Pictura fara reteta Pe de alta parte, tablourile sale, raspandite in diverse muzee ale lumii sau colectii private, unele dintre ele licitate si azi, unele de factura cubista (vezi "Portret de femeie" la foto 2), celelalte mai apropiate de expresionism, unele mai occidentale, altele cu tuse orientale, i-au adus calificari de genul "Dionysos al culorilor" sau "descoperitor al algebrei picturale". M.H. Maxy, camarad in ale avangardei, avea dreptate sa constate: "E aproape o contradictie intre spiritul ce se vrea static in arhitectura si aportul atat de dinamic si temperamentos al picturii sale." Pictorul Marcel Iancu a abordat subiecte inca tabu in tara natala de la portile Orientului, cum ar fi lumea bordelurilor. Cu tablourile lui pe aceasta tema nu poate rivaliza nici un alt artist roman, spun criticii de arta. Inainte de emigrare, ultima expozitie din Romania s-a intamplat in 1939, dupa anii in care participase la Expozitia Internationala de Arta Futurista de la Roma, invitat de Marinetti, si la Expozitia Internationala de la Paris in 1937. Si in pictura a fugit mereu de reteta, ferindu-se de maniera si derizoriu, neezitand sa se reorienteze si sa experimenteze. Asa a construit modernitatea, la Bucuresti si in centrele vitale ale Europei. Asa si-a facut o identitate artistica si astfel il pastreaza istoria secolului XX.

Dana IONESCU sursa www.ziua.ro