ARHITECTURA MODERNA DIN ROMANIA IN PERIOADA 1920-1940 (partea VII)

URBANISM

Potentialul economico-politic al tarii crescand vertiginos dupa formarea Statului National Roman in 1918, antreneaza dezvoltarea aleatoare a unora dintre principalele orase ale Romaniei, exprimata prin aparita si dezvoltarea industriei, cresterea densitatii populatiei in zonele centrale si aparitia unor cartiere noi, toate avand un caracter dezordonat si haotic. In Europa Occidentala se depasise deja aceasta faza de dezvoltare a oraselor. Promotorii Miscarii Moderne promovau in acest moment doua principale directii de rezolvare a problemelor urbane, cu valente caracteristice in functie de tara. Prima directia cauta "Stilul", speculand efectele compozitional-estetice si subordonandu-se deviziei "tot ceea ce este acceptabil trebuie pastrat". Al doilea principiu, mai radical, cauta "viata in natura", avand ca model "Orasul gradina" si "Charta de la Atena".Dupa Primul Razboi Mondial, orasele Romaniei intregite si in special capitala tarii prezinta o situatie speciala din punt de vedere al problemelor legate de urbanism si sistematizare teritoriala. Marile restructurari urbane ale Europei secolului XIX, al caror apogeu l-a reprezentat modelul francez (Georges Eugene Haussmann la Paris in perioada 1853-1869) au avut un ecou si in Romania prin trasarea la sfarsitul secolului a celor doua axe majore ale capitalei, est-vest si nord-sud.

Daca in cazul unor orase europene, "marile axe" au sfasiat brutal tesutul medieval existent, in cazul Bucurestiului, cu toate "sacrificiile" (Turnul Coltei, Biserica Sarindari etc.), trasarea acestor axe a contribuit la demararea organizarii structurii urbane amorfe. Aceste interventii au oferit premisele aplicarii in perioada interbelica a unor teorii moderne in demersul de solutionare a problemelor urbane ale capitalei. Modernismul urbanismului romanesc a constat in primul rand in usoara si fireasca adaptare la o etapa teoretica avansata de organizare a orasului; in al doilea rand in identificarea fenomenului urban cu teoria sistemica (sistemul) si utilizarea termenului de "sistematizare" in relatie cu planificarea urbana, iar in al treilea rand, derivat poate din primele doua, modul original de imbinare a tendinelor mentionate si adaptarea lor la conditiile locale.

In 1935 s-a elaborat de catre un grup de specialisti, arhitecti si ingineri, Planul Director de Sistematizare a Capitalei (PDSC), unul din cele mai progresiste din Europa de Rasarit. El devine operant in 1938, continutul lui acceptand selectiv elemente din cele doua directii de dezvoltare a urbanismului epocii. Respectul pentru principiile estetice de compozitie va da sentimentul statorniciei pentru cei ce locuiesc orasul, permitand arhitecturii sa-si produca efectul asupra ansambului urban. Principiile Chartei de la Atena vor influenta propunerile de zonificare functionala si de configuratie a circulatiei, iar valentele "Orasului gradina" pot fi regasite in sistemul de lotizare, in ideile de dezvoltare a salbei de lacuri si a valorificarii elementelor naturale din nordul capitalei.

Analiza PDSC evidentiaza caracterul principalelelor prevederi:

  • Dezvoltarea retelei de circulatie tine cont de ceea ce a fost realizat deja (ex. strapungeri est-vest si nord-sud si cele ale principalullui inel al orasului: completarea lor pune bazele structurii radial concentrice de aztazi).

  • Zonificarea functionala traseaza pentru urmatorii 40-50 de ani fizionomia unei capitale ce dispune de zone rezidentiale, industriale si spatii verzi in sistem, limitand in acelasi timp intinderea teritoriala a orasului.

  • Caracterul unor mari zone ale capitalei, asimilate in esenta cu "Orasul gradina", a fost regandit prin lotizari si amenajari care au intretinut si dezvoltat elementele pozitive ale mediului natural de care beneficiaza Bucurestiul.

  • Orasul modern este considerat ca un organism viu, in care initiativa particulara ste mentinuta in limite rezonabile si in care provizoriul si efemerul vor fi inlaturate.

Ca urmare a acestui "context legislativ" de mare deschidere, capitala a cunoscut cateva interventii ce au ilustrat potentialul spiritual si creativ al generatiei de arhitecti si urbanisti romani. Dintre acestea cele mai importante au fost:
  1. Definitivarea strapungerii axului nord-sud (Bd. Balcescu - Magheru - 1848) si completarea fronturilor acestuia, fapt ce a generat aparitia unei insertii urbane de arhitectura moderna fara precedent sau echivalent pe continent.

  2. Incheierea lotizarii catorva cartiere rezidentiale ca Parcul Jianu, Parcul National, Vatra Luminoasa etc.

  3. Mobilarea pietelor si a principalelor intersectii ale orasului, cu element de referinta in parcursul volumetric urban.

  4. Amenajarea cursului Dambovitei si a lacurilor din nordul orasului.

  5. Localizarea si structurarea principalelor zone industriale.

Incepand cu 1929, conform legii administratiei locale, toate orasele si centrele urbane balneo-climaterice trebuiau sa-si intocmeasca propriile planuri directoare si de sistematizare. Ca exemple sunt orasele Brasov, Craiova, Cluj, Sfantul Gheorghe etc. Concursurile pentru obtinerea unor solutii cat mai interesante pentru sistematizarea unor localitati maritime sau a unor zone ale oraselor devin o practica ce va contribui la selectarea si promovarea celor mai valoroase idei in domeniul urbanismului.

Se poate desprinde concluzia ca urbanismul ca si arhitectura moderna interbelica din Romania s-a dezvoltat intr-o conjuctura favorabila, intretinuta si de o legislatie ce continea principalele intentiii ale miscarii moderne mondiale, bine fundamentate teoretic, urmarind directii de evolutie rationale, moderate, de mare profunzime in modul de intelegere a sistemului contextual construit existent si a psihologiei sociale in general.

Fara a fi ostentativ in gesturi si decizii, acest urbanism a creat reguli si directii de urmat a caror valabilitate, prin coerenta si logica ei, este certificata si astazi.

CONCLUZII

Miscarea moderna exprimata in arhitectura si urbanismul romanesc a fost asimilata in jurul anilor '30 de catre societatea romaneasca printr-o larga deschidere, acceptare si receptivitate.

Ancorata puternic in determinari materiale si sociale, arhitectura moderna romaneasca ilustreaza cel mai clar spiritualitatea, fluenta culturala si dorinta de emancipare a societatii romanesti.

Modernismul in arhitectura si urbanism a avut in Romania semnificatii unice, determinand racordarea, alaturi de celelalte arte, la cultura moderna mondiala.

Expresia pe care curentul modernist a primit-o in arhitectura romaneasca nu reprezinta o copie a unor curente de avangarda lansate la nivelul Europei. Ea constituie o secventa aparte in dezvoltarea si interpretarea unor principii prin filtrul permeabilitatii culturale proprii, care au condus la un proces de creatie diferit, independent, prin ale carui realizari arhitectii romani au participat cu un aport important la ansamblul valorilor universale.

Devenit "fenomen mondial", arhitectura moderna a participat masiv la transformarea Romaniei anilor '30 printr-un salt spectaculos spre civilizatie, ramanand dovada incontestabila a uneia dintre cele mai fertile etape din istoria noastra culturala.

sursa www.ici.ro

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu